SPITALUL MUNICIPAL VATRA DORNEI   în calitate de operator de date cu caracter personal, prin prezenta, vă înştiinţează despre prelucrarea datele dumneavoastră cu caracter personal prin mijloace automatizate/manuale destinate furnizării de servicii medicale, care beneficiază de grad de securizare specifică.

            Conform cerinţelor REGULAMENTULUI (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), Spitalul Municipal VATRA DORNEI, prin reprezentantul său legal, ec.STAN IOAN VALENTIN se obligă să administreze în condiţii de confidenţialitate şi siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră sau altă persoană, în condiţii legale. Datele colectate au ca şi scop asigurarea de servicii medicale oferite de către unitatea noastră medico-sanitară.Datele cu caracter personal nu vor putea fi distribuite fără acordul dumneavoastră către terţi (mass-media, firme asigurări, alte situaţii etc.) sau către membrii familiei, decât dacă vă exprimaţi acordul în scris în acest sens. Confidenţialitatea datelor personale este păstrată şi după deces.

De la prevederile precedente se exceptează anumite situaţii prevăzute de legislaţie (ex.: situaţii epidemiologice deosebite, situaţii climatologice deosebite, raportări către CAS - dacă e cazul, la solicitarea organelor de anchetă penală, dacă există o anchetă penală în desfăşurare, la solicitarea instanţelor, poliţiei, parchet etc. sau dacă există un ordin judecătoresc în acest sens, la solicitarea Colegiului medicilor, laboratoare de anatomie patologica în scop strict medical  etc.).

            Ca şi pacient, pentru a beneficia de serviciile medicale pe care le solicitaţi, aveţi obligaţia de a furniza date cu caracter personal, acestea fiind necesare pentru consultaţii sau internare, întocmirea foilor de observaţie,fişelor medicale, biletelor de trimitere pentru investigaţii, expertize medico-legale, alcoolemii, referate medicale, prescriptii medicale, cheltuieli de spitalizare etc., precum si pentru raportările periodice către Casa de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică, CNAS , Ministerul Sănătătii etc..

            Refuzul dumneavoastră de oferire a datelor necesare serviciului medical, de altfel, acordat la cerere, determină imposibilitatea înscrierii în sistemul de ocrotire a sănătăţii din România şi de acordare de servicii medicale.

            Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către SPITAL MUNICIPAL VATRA DORNEI şi vor fi comunicate următorilor destinatari: Casa de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică, Colegiului Medicilor, altor unităţi medicale ambulatorii şi spitaliceşti etc., Instanţelor de Judecată,  Parchet,  Poliţie etc. (dacă este cazul, în baza prevederilor legale în vigoare) .

            Conform Regulamentului mai sus menţionat şi a Legii drepturilor pacientului, beneficiaţi de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale si dreptul de a va adresa instanţelor de judecată. Aveţi următoarele drepturi: de acces la date, de la rectificare, „dreptul de a fi uitat”, dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la opoziţie, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri.

            Totodată aveţi dreptul de a va opune prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la sediul unităţii noastre medico-sanitare, la datele de contact menţionate în antet, in atenţia reprezentantului legal.Totuşi, exercitarea acestor drepturi va atrage după sine imposibilitatea acordării actului medical de către unitatea noastră.Dacă unele din datele despre dumneavoastra sunt incorecte, vă rugăm să ne informaţi căt mai curând posibil.

Conform Ordinului nr. 1284/2012

LUNI - VINERI 15:00 - 20:00
SAMBATA, DUMINICA 10:00 - 20:00